Șoferii români vor fi nevoiți să meargă la control în urma sesizărilor oricărui cadru medical

Legea nr. 345/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se aplică începând de duminică, 6 ianuarie, subliniază Avocatnet.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau în îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale (…), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată (…), cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului”, scrie în actul normativ, cu precizarea că există un ordin al ministrului sănătății cu afecțiunile ce nu permit conducerea mașinilor.

În termen de trei zile de la emiterea biletului de trimitere, șoferii sunt obligați să se prezinte la clinica indicată pentru o examinare medicală de specialitate. Sunt trei posibile situații:
1. Constatarea că șoferul este apt să conducă autoturisme. În acest caz, clinica va comunica medicului trimițător, în maximum 15 zile rezultatul examinării. Rezultat: șoferul își păstrează permisul auto.
2. Constatarea că șoferul este inapt. În termen de o zi, clinica va informa poliția rutieră, medicul trimițător și șoferul în cauză despre rezultatul examinării. Rezultat: șoferul își va pierde permisul.
3. Neprezentarea șoferului la examinarea medicală. În acest caz, dacă medicul trimițător nu va fi informat de clinică, în maximum 30 de zile de la comunicarea biletului de trimitere către șoferi, despre rezultatul examinării, acesta va informa poliția rutieră. Rezultat: șoferul își va pierde permisul.

Șoferii care își pierd carnetul nu vor drept de condus și, în maxim trei zile lucrătoare de la verdictul medicului, vor trebui să predea actul la poliție. Permisul va putea fi recuperat numai după rezolvarea tuturor problemelor medicale.

Foto: dcnews.ro

Distribuie informația
Alte știri