Sorin Cîmpeanu: Concursul pentru directorii de școli va avea loc în octombrie

Concursul de ocupare a posturilor de management în instituțiile de învățământ ar putea avea loc pe 15 octombrie, a declarat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Totodată, numirile pe posturile de directori de școală vor fi făcute între 20-22 decembrie 2021. Iar asta în condițiile în care toate mandatele obținute prin concursurile din anii trecuți, dar și numirile făcute pe 9 ianuarie anul curent expiră la 31 august.

Astfel, inspectorii școlari vor delega după această dată directori interimari pentru a conduce școlile în perioada semestrului I din anul școlar următor.

„Iniţierea concursului ar putea să fie făcută în ziua imediat următoare, 14 septembrie, printr-un anunţ, iar proba scrisă ar putea să fie susţinută în cea de-a doua parte a lunii octombrie. Probele de interviu s-ar putea susţine la începutul lunii decembrie, în luna decembrie am putea avea numirile făcute cu începere din semestrul al II-lea, adică cu data de 10 ianuarie. Acesta este un avantaj de a comasa toate etapele concursului în semestrul I al anului şcolar 2021-2022 şi de a începe semestrul al II-lea cu directori numiţi după criterii de competenţă, care să privilegieze exclusiv competenţa”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Distribuie informația
Alte știri