Sound of Oradea Festival s-a încheiat cu eleganță și măiestrie

Spectacolul ansamblului de balet al Operei Naționale din Sofia, Bulgaria a pus punct ediției a III al Festivalului Sound of Oradea.

Cu grație și virtuozitate, balerinele și balerinii au interpretat numere din Frumoasa adormită de Piotr Ilici CeaikovskiCorsarul și Giselle de Adolph Adam1001 de nopți de Fikret AmirovCarmen de Șcedrin-Ravel, cucerind și impresionând publicul și prin forța și condiția fizică necesare pentru executarea fiecărui moment.

Adulții au apreciat și aplaudat cu căldură prestația lor, în momente potrivite și nepotrivite, în timp ce multe dintre fetițele aflate în public au ieșit pe margine și au încercat să danseze ca balerinele de pe scene. Dacă micuțele vor fi susținute de părinți și de sistemul de educație, baletul are șansa de a se dezvolta din nou în Oradea.

Peste 2000 de orădeni au participat la spectacolul de balet care a încheiat festivalul, organizat de Visit Oradea, Primăria Oradea în parteneriat cu Filarmonica de Stat Oradea.

Daniela Stoica

Distribuie informația
Alte știri