Specialiști de renume mondial ai inovaţiei în domeniul tehnologiei medicale, și-au dat întâlnire la Oradea

Aproape 200 de medici, doctoranzi, profesori şi specialişti în tehnologii medicale din peste zece ţări participă, în perioada 5-10 septembrie, la Conferinţa Internaţională de Tehnologie Medicală SSIMA Re:Imagine Healthcare. Este un eveniment medical de mare anvergură, unic în Europa de Est, aflat la a VI-a ediţie, găzduit, în premieră, de Oradea, în sala mare a Primăriei.

Timp de o săptămână sunt discutate subiecte legate de digitalizarea spitalelor, tehnologii care folosesc inteligenţa artificială, precum colonoscopia digitală, patologie digitală, chirurgie robotică, medicină de precizie. Printre cei 40 de invitaţi se numără profesori de renume internaţional de la Harvard, Oxford, Johns Hopkins, Stanford, precum şi miniştri şi secretari de stat.

În deschiderea conferinței, dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, a precizat că doreşte să facă din Spitalul Judeţean, care este cel mai mare din ţară, un spital modern, un spital smart, continuând pe un alt nivel investiţiile de ultimă oră făcute în ultimii zece ani.

„Fără tehnologie, fără inteligenţă artificială, fără preocuparea personalului medical de a-şi însuşi modul de funcţionare a acestor tehnologii inovative, posibilitatea de diagnostic şi de tratament sunt mult reduse. Din fericire, avem această ocazie nesperată de a accesa informaţii de ultim moment din tehnologia din domeniul medical şi din IT. Conferinţa este un stimulent şi o ocazie nesperată de a putea lega acele contacte care să ne ajute să evoluăm într-un timp foarte scurt către scopul nostru de a fi un spital smart”, a spus dr. Gheorghe Carp.

Scopul acestui eveniment este de a dezvolta acest domeniu în România, de a crea o comunitate medicală şi tehnică, de a aduce inginerii şi oamenii de business în acelaşi context cu medicii.

„Este primul eveniment de acest gen din România, în care un spital îşi deschide porţile către tehnologie pentru a aduce inovaţiile aproape de medici. Avem un robot chirurgical adus din Anglia pentru acest eveniment pentru a fi arătat medicilor, care îl vor putea testa, prin demonstraţii live, dar şi alte inovaţii tehnologice care folosesc inteligenţa artificială”, a declarat Elena Ovreiu, fondator al International Summer School on Imaging for Medical Applications (SSIMA).

SSIMA urmăreşte dezvoltarea inovaţiei în domeniul tehnologiei medicale în România, aducând împreună lideri mondiali, cercetători, studenţi, antreprenori şi formatori de opinie din domeniile academic, afacerilor şi medicinei.

Conferinţa este organizată în parteneriat cu Primăria Oradea şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, şi se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, sub egida celei mai prestigioase societăţi profesionale din acest domeniu, The Medical Image Computing and Computer Assisted Intervention Society (MICCAI).

Totodată, evenimentul are loc cu susţinerea Universităţii Politehnica din Bucureşti, a Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI) şi a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri