Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea va fi redat integral bihorenilor. Vezi de când

foto/ arhiva

De la jumătatea lunii iunie, Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” va reveni treptat la structura pe care o avea înainte de începerea pandemiei. Unitatea medicală se va deschide pacienților non-Covid începând cu 15 iunie, procesul urmând a se finaliza la sfârşitul lunii.

Pacienții bihoreni vor fi primiți la clădirea din Rogerius astfel: etajele 9, 8 și 7 – Pediatrie; etajul 6 – Cardiologie, separat de Neurologie și Psihiatrie; etajul 5 – Penumologie, etajul 4 – Chirurgie oncologiecă separat de Chirurgie și Ortopedie pediatrică; etajul 3 – Internele şi Infecţioase digestive; etajul 2 – Nefrologia; etajul 1 – Recupetrarea, Reumatologia şi Endocrinologia. Ambulatoriul Spitalului Municipal va fi şi el redeschis. Asigurarea şi informatiile au fost date de directorul medical, dr. Ovidiu Burtă, în conferința de presă de la Prefectură de vineri, 28 mai.

Pentru mutarea secțiilor și igienizarea aferentă, managerul spitalului, Laurențiu Chiană spune că a achiziționat 700 de litri de substanţe biocide. Există si un stoc de medicamente în valoare de peste 8 milioane lei.

„Mutarea va fi etapizată astfel încât toate saloanele să treacă prin procesul de igienizare. Pacienții vor fi mutați doar după ce vom avea acordul secției de epidemiologie care va verifica fiecare salon după igienizare. La jumătatea lunii iunie, când sperăm ca toate secțiile să revină la normal, va începe anveloparea termică a spitalului”, a mai precizat managerul Laurențiu Chiană.

Distribuie informația
Alte știri