Sprijin financiar pentru mamele vulnerabile în valoare de câte 2.000 lei

Direcția de Asistență Socială Oradea reamintește cetățenilor municipiului Oradea că femeile aflate în situații de risc, și care devin mame, beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut, susţinut din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

În acest sens, în conformitate cu prevederile OUG nr.113/2022, mamele care au născut începând cu anul 2022 şi se află într-una dintre categoriile de vulnerabilitate prevăzute în actul normativ, vor primi, o singură dată, tichete sociale electronice pentru achiziționarea produselor de îngrijire nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei care acoperă achiziția de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.

Direcția de Asistență Socială Oradea, prin serviciile sociale de specialitate, identifică și întocmește listele cu destinatarii finali pentru mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de 3 luni de la nașterea copilului. Sunt considerate eligibile următoarele categorii de persoane care pot beneficia, la cerere, de tichetele sociale pe suport electronic:

a) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza <LLNK 12001   416 12 2S1   0 18>Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza <LLNK 12010   277 13 261   0 18>Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) mamele cu dizabilităţi care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;

d) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află  în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;

e) mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;

f)  mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;

g) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuţi poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea produselor de îngrijire pentru nou-născuţi pentru care a fost emis.

Produse pentru îngrijirea nou-născutului reprezintă produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru mamă şi pentru nou-născut.

Toate persoanele aflate în una din situațiile enumerate mai sus, se pot adresa instituției noastre de unde pot obține mai multe informații pentru a putea beneficia de sprijinul guvernamental. 

Distribuie informația
Alte știri