“Ştafeta Veteranilor” ajunge la Oradea miercuri, 24 octombrie

“Ştafeta Veteranilor” va ajunge de la Arad la Oradea la statuia Mihai Viteazu aflata in Piata Unirii, miercuri, 24 octombrie 2018,la ora 17:00. Purtătorul acesteia, ultramaratonistul Polgar Levente Ioan, originar din Aiud şi primul sportiv cu handicap acceptat la “6633 Arctic Ultra” va alerga pe traseul Oradea-Carei, în semn de preţuire şi respect pentru toţi veteranii României. Ii vor fi alaturi ciciclistul Cosma Sorin , Suciu Mihaela Georgeta ambii din Oradea dar si altii, în activitatea de susţinere a cauzei Invictus.

Ştafeta Veteranilor se desfăşoară în perioada 08-25 octombrie 2018 şi presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de către o culoare a drapelului tricolor, pe trei trasee simbolice (albastru, galben și roșu). Alergătorii însoțiți de bicicliști au pleacat din Tulcea, Giurgiu şi Timișoara și se întâlnesc pe 25 octombrie la Carei, ultima localitate eliberată în cel de-al Doilea Război Mondial.

Voluntarii poartă tricoul cauzei care sprijină luptătorii răniți în teatrele de operații să participe la Invictus Games, mulți dintre aceștia alegând să facă și fundraising pe paginile personale.

Distribuie informația
Alte știri