Standurile cu mărțișoare își așteaptă cumpărătorii

Primăria Oradea a pus la dispoziția celor interesați un număr de 50 de standuri de lemn, în vederea comercializării produselor specifice sărbătorii, respectiv mărțișoare și flori de primăvară. În urma licitației, 45 au fost ocupate. Comercianții provin fie din Oradea, fie din alte localități ale județului Bihor, dar și din Zalău, Alexandria și Ploiești. Din cele 45 de standuri cu mărțișoare și flori, 32 se găsesc pe strada Republicii – pietonal, iar 13 în Piața Unirii.

În popor se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi fericire. Acestea sunt formate dintr-un șnur împletit roşu și alb, răsucirea firului roșu cu cel alb semnificând contopirea dintre iarna si primăvară, primăvara fiind considerat un anotimp „de trecere”.

Distribuie informația
Alte știri