Start pentru distribuirea voucherelor sociale. Vezi cum arată

Voucherele sociale acordate prin programul „Sprijin pentru România” vor fi distribuite începând de miercuri, 1 iunie. Peste 2,5 milioane de români vor primi acasă, în perioada următoare, cardurile electronice pe care vor fi puși cei 50 de euro acordați o dată la două luni. Este vorba despre Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Compania Națională Poșta Română este cea care va asigura livrarea cardurilor electronice, în urma semnării „Convenției de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”.

Voucherele sociale nu vor fi distribuite către toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari din prima lună. Ministerul anunță că acestea vor fi acordate în patru tranșe. Prima tranșă a fost demarată miercuri, 1 iunie, urmând ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.

Prima fotografie cu cardurile a fost făcută publică.

Distribuie informația
Alte știri