Strada Meșteșugarilor se închide începând de miercuri, 15 mai, în vederea turnării ultimului strat de asfalt

Având în vedere lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt, respectiv a stratului de uzură pe strada Meșteșugarilor, circulația rutieră va fi închisă complet timp de trei zile, începând de mâine, 15 mai, până vineri, 17 mai, inclusiv.

La finalul acestei investiții, strada Meșteșugarilor are patru benzi de circulație, pe tronsonul care face legătura între Calea Aradului și strada Lăpuşului, pe o lungime de 1,2 kilometri.

Totodată, au fost amenajate piste de biciclete pe fiecare sens, cu o lățime cu 1,5 metri fiecare.

Prin lărgirea la patru benzi a acestei artere, cartierul Ioșia va beneficia de un coridor rutier fluent. Acesta va fi continuat cu proiectul pasajului denivelat peste strada Ovid Densusianu și calea ferată, în vederea realizării unei conexiuni optime cu autostrada A3 și, ulterior, cu Drumul Expres Arad – Oradea.

Distribuie informația
Alte știri