Strat de zăpadă de câţiva centimetri pe Transfăgărăşan. Recomandările salvamontiștilor pentru turiștii care urcă pe munte

Foto: arhiva

A nins, vineri dimineaţă, pe Transfăgărăşan, unde drumarii au intervenit cu plugurile. A fost al treilea episod de ninsoare din acest sezon, însă fulgii de zăpadă s-au transformat în ploaie.

În continuare, se va circula pe Transfăgărăşan, noi credem că nu îl vor închide, iar vremea îşi va reveni. Cei care vor să urce pe munte, cu siguranţă, vor avea nevoie de colţari, e necesar echipament de iarnă”, a declarat şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Potrivit acestuia, traseele montane din zona Bâlea se vor închide atunci când va apărea riscul de avalanşă.

Salvamontiştii spun că a fost doar un episod de iarnă şi că vremea se va încălzi pe munte, însă le recomandă turiştilor care urcă pe traseele montane să aibă echipament de iarnă. Aceste trasee se vor închide atunci când va exista risc de producere a unor avalanşe.

Distribuie informația
Alte știri