Străzile Teatrului şi Episcop Mihai Pavel vor deveni pietonale

Foto: bihorstiri.ro

Consiliul Local Oradea a aprobat proiectele care vizează transformarea străzilor Teatrului şi Episcop Mihai Pavel în străzi pietonale. Aceste proiecte fac parte din planul municipalităţii de extindere a zonelor dedicate exclusiv pietonilor în centrul istoric.

„Lucrăm la un proiect pentru amenajarea Pieţei Concordiei în zona din vecinătatea Universităţii Partium, a bisericii ortodoxe şi a sinagogii de pe strada Primăriei”, a afirmat edilul Ilie Bolojan, adăugând că, totodată, municipalitatea studiază posibilitatea construirii unei parcări supraetajate în curtea fostului sediu Termoficare din strada Jean Calvin. Printre investiţiile avute în vedere sunt şi cele privind pietonalizarea străzilor Ep. Mihai Pavel şi Teatrului. Proiectul de pietonalizare a străzii Ep. Mihai Pavel are o valoare estimată de 5,9 milioane lei şi vizează pietruirea acestei cu porfir după modelul din Piaţa Unirii. Valoarea estimată a investiţiei de pe strada Teatrului este de 2,2 milioane lei.

Cele două proiecte au fost adoptate cu votul exclusiv al liberalilor, consilierii UDMR votând împotrivă, în timp ce social-democraţii s-au abţinut. De altfel, consilierul UDMR Melina Kirei a menţionat că investiţiile nu se justifică şi a atras atenţia că municipalitatea a luat decizia de a pietonaliza cele două străzi fără a discuta în prealabil cu locuitorii din zonă, care nu vor avea unde să-şi mai parcheze maşinile.

Distribuie informația
Alte știri