Subprefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, a fost rănit grav, marţi după-amiaza, în urma prăbuşirii acoperişului unui foişor smuls de o rafală de vânt, în localitatea Hurez, el decedând la scurt timp de la producerea incidentului, în ciuda intervenţiei cadrelor medicale.

„În jurul prânzului, dispeceratul ISU-Ambulanţa a primit un apel prin numărul de urgenţă 112 care anunţa faptul că acoperişul unui foişor din localitatea Hurez, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment, s-a prăbuşit în urma unei rafale de vânt. Au fost trimise imediat mai multe echipaje – o autospecială de stingere, una de descarcerare, două echipaje SMURD, un echipaj al Ambulanţei. În urma incidentului patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost rănită grav şi a fost găsită inconştientă”, precizează, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, într-o informare de presă.
În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat.
Potrivit datelor făcute publice de Instituţia Prefectului Sălaj, subprefectul Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în judeţ.
Rata de promovare la Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, a crescut cu aproape două procente
COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu