Sunt bătute in cuie tarifele pe care le vor plăti românii la electricitate și gaze

Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii ce stabilește plafoanele de tarifare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale. Legea are prevederi distincte pentru taifele practicate la energia electrică și cele la gaze naturale.

După ce a trecut de Parlament, proiectul urmează să fie publicat și în Monitorul Oficial. Va intra în vigoare la câteva zile după publicare.

Astfel, pentru electricitatea furnizată, consumatorii vor plăti un tarif maxim de cel mult 1,3 lei pe KWh, în funcție de nivelul de consum.

Clienții casnici vor plăti 0,68 lei/kWh, în cazul în care înregistrează un consum mediu lunar mai mic de 100 KWh inclusiv. Prețul se aplică și în cazul clienților care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, dar și celor care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ. E valabil și în cazul familiilor monoparentale.

Clienții casnici care au un consum lunar de cel mult 255 kWh vor plăti un tarif de 0,80 lei/kWh.

Totodată, legea mai prevede ca o serie de clienți non-casnici să plătească 1 leu/kWh. Vorbim despre IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria pharma, institute de cercetare, aeroporturi.

Clienții casnici care au un consum lunar ce depășește 255 kWh  vor plăti un tarif de 1,3 lei/kWh. E valabil și pentru agenții economici din industria mare. Prețurile vor fi stabilite în funcție de consumul lunar, pentru cei care trimit indexul sau raportat la media pe trei luni, în cazul regularizării.

Pentru consumul de gaze naturale, tarifele maxime practicate vor fi stabilite în funcție de tipul consumatorilor. Astfel, un tarif de 0,31 lei/kWh va fi aplicat pentru clienţii casnici, pentru clienţii noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate precum și pentru clienții noncasnici din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012.

Un tarif de 0,37 lei/kWh va fi aplicat în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale, raportat la anul anterior, la locul de consum, este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

Preţul final facturat de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor noncasnici racordate în anul respectiv, în limita unui consum anual de cel mult 50.000 MWh.

Distribuie informația
Alte știri