Sute de bihoreni au fost sancționați, în weekend, de polițiștii rutieri. Peste 270 din sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză

În perioada 3– 5 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 442 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 209.758 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 79 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 tamponări.

274 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 50 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 17 depășiri neregulamentare, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, opt pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați 8 bicicliști, șase sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 70 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Astfel, vineri, 3 iunie a.c., la ora 10.10, pe Șoseaua Borșului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 138 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.

Distribuie informația
Alte știri