Sute de tineri s-au aventurat in weekend pe Valea Sighistel, zona de o frumusete montana rara. FOTO

Distribuie pentru prietenii tăi:

UPDATE : COMUNICAT DE PRESA

Primul eveniment de mare anvergură organizat de către Asociația OutDare Timișoara și Agenția de Management al Destinației Bihor, cu sprijin logistic esențial din partea Vertical Adventure, în zona Văii Sighiștelului din Comuna Câmpani, județul Bihor – Team Outdoor Race 2016 – s-a încheiat cu succes.

Evenimentul s-a derulat în perioada 29-31 iulie 2016 și a atras peste 600 de turiști, care au venit să cunoască zona, să guste din produsele tradiționale și să se întreacă în cadrul unui concurs în natura, aflat la a VI-a ediție și organizat pentru a doua oară în județul Bihor.

Valea Sighiștelului este situată în comuna Câmpani și este una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Parcul Natural Apuseni. Este zona cu cea mai mare densitate de peșteri din țară, pe doar 10 km pătrați existând peste 200 de peșteri.

TOR este un concept complex, construit pe parcursul celor 5 ediții anterioare și care are la bază petrecerea timpului într-un mod diferit, în natură și parcurgerea unui traseu presărat cu provocări diverse, de la orientare turistică și ateliere tehnice, până la probe de cultură generală.

Câștigătorii din acest an sunt o echipă mixtă din Timișoara (Eskimo – 9676 p. – 11h:43′) care au concurat pentru o cauză nobilă. Ei au donat premiul unor copii cu nevoi speciale. Din echipa câștigătoare face parte și o orădeancă mutată în Timișoara. Celelalte două locuri de pe podium au fost ocupate de către echipele „Team Blue” (II – 9639 p. – 11h:44′) și „Beer Pressure” (III – 9495 p. – 11h:52′).

Concurenții, majoritatea tineri și iubitori de sporturi de aventură au trebuit să parcurgă o zi întreagă un traseu presărat cu 22 de ateliere amenajate în 5 zone. Aici au avut de trecut peste diferite probe în echipă: au mers în paralel cu bicicleta, au sărit în înălțime, au coborât pe tiroliană, au făcut rapel, au alergat, au căutat diferite obiecte în zone ascunse… Totul s-a întâmplat pe parcursul unei zile (12 ore), respectiv de la 07:00 dimineața la 07:00 seara.

La sosirea în tabără efortul lor a fost răsplătit cu o felie rece de lubeniță și o porție de mâncare gătită din produse naturale din Colești.

Majoritatea concurenților au fost din alte județe, Timișoara, Mehedinți, Hunedoara, Arad, Cluj, Alba, Caraș Severin.

Pentru ei, Agenția de Management al Destinației Bihor a organizat un târg de produse tradiționale și standuri cu produse locale.

Asociația Fermierilor din Depresiunea Beiușului a oferit vizitatorilor diferite siropuri făcute din flori naturale din Munții Apuseni procesate la rece și considerate adevărate energizante naturale. Nu au lipsit nici gemurile și brânzeturile din produse naturale provenite din satul Colești, iar iubitorii de meșteșuguri au putut alege între straițele și zgărduțele viu colorate făcute manual de către Asociația Orizonturi Verzi din comuna Roșia.

Alții au participat la un mic atelier de creație. Cu ajutorul unei roți de olar, turiștii au modelat diferite obiecte din lut împreună cu meșterul popular Raul Bocșe din Leheceni.

„Ne dorim să promovăm foarte bine destinațiile, pentru ca oamenii din comunități să conștientizeze frumusețile locului și potențialul turistic. De asemenea este important ca turiștii să se simtă bine, astfel încât să revină de cât mai multe ori, cu drag. Pe de altă parte, este foarte important ca în timpul acestor evenimente să se susțină turismul responsabil, turism care are un impact redus în mediu și oferă sprijin comunităților locale”, a precizat Răzvan Dumbravă, directorul Agenției de Management al Destinației Bihor.

Frumusețea și sălbăticia din Valea Sighiștelului a lăsat vizitatorilor o impresie plăcută. Membrii unei echipe din Lugoj au spus că se vor întoarce ”pentru a explora valea mai multe zile”.

„Valea Sighiştelului, este, din punctul meu de vedere, o zonă extraordinară. Am găsit aici multe opțiuni pentru noi să facem ateliere, peisajul este foarte, foarte frumos. Valea în sine, prin naturalețea și sălbăticia ei este fantastică. Știu că ar fi avantaje să fie amenajată, însă eu o prefer așa cum e ea acum, este superbă”, consideră Călin Toth, manager TOR 2016, din partea Vertical Adventure Timișoara.

Evenimentul a fost organizat de Asociația OutDare Timișoara, Agenția de Management al Destinației Bihor, cu sprijin esențial al tinerilor timișoreni de la Vertical Adventure și suportul a peste 100 de voluntari.

Partenerii evenimentului au fost Primăria Comunei Câmpani, Asociația „Valea Sighiștelului”, Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Bihor și Administrația Parcului Natural Apuseni.

Evenimentul a avut trei ținte: promovarea destinațiilor turistice în care se poate practica turismul de aventură; susținerea economică a comunităților cu potențial turistic și dezvoltarea activităților în echipă. Considerăm că toate activitățile desfășurate au dus la îndeplinirea celor propuse, fiecare din factorii implicați declarându-se mulțumiți de eveniment.

TOR 2016 în cifre:
60 de echipe participante – 240 concurenți.
Peste 100 de voluntari implicați în realizarea atelierelor, arbitraj și logistică, organizarea taberei.
Peste 2 t de materiale logistice folosite.
10 standuri de produse tradiționale și locale.
Peste 600 de turiști prezenți în cele 2 zile ale evenimentului în zona taberei de bază.

[alpine-phototile-for-picasa-and-google-plus src=”user_album” uid=”108248014930860277623″ ualb=”6315037180611091297″ imgl=”fancybox” style=”wall” row=”4″ size=”220″ num=”80″ border=”1″ highlight=”1″ align=”center” max=”100″ nocredit=”1″]

foto: https://www.facebook.com/bihorturism

Vinzi sau cumperi? Ai oferte de angajare? Oradeaindirect.ro publică AICI anunțurile tale de mică publicitate. Pentru informații suplimentare, scrie-ne la adresa office@oradeaindirect.ro

Alte știri