Tabără de vară în limba engleză la Suplacu de Barcău

După un an solicitant la școală, elevii au răspuns totuși pozitiv la activitățile în limba engleză cu un nativ din SUA, pentru a doua oară în cadrul English Summer School de la Liceul Tehnologic nr.1 din Suplacu de Barcău.

Experiența e cea mai eficace metodă de învățare, astfel aproximativ 80 de elevi au fost provocați să își dovedească competențele de scriere, ascultare, vorbire și citire în limba engleză pentru a putea comunica cu colegii din grupă. Voluntarul american Gabrielle Cascio a adus o alternativă modernă de învățare a limbii engleze, prin care a reușit să capteze atenția elevilor de toate vârstele. Astfel, participanții și-au dezvoltat abilități de relaționare și de comunicare într-o manieră distractivă și antrenantă. Timp de trei săptămâni, elevii au legat prietenii, dar s-au cunoscut și pe ei înșiși prin activități adaptate vârstei și nivelului de pregătire la limba engleză, au descoperit lucruri noi și au exersat limba străină studiată la școală.

Toate activitățile s-au desfășurat în limba engleză, dar și cei mai timizi elevi au reușit să țină pasul cu colegii din grupă, fiind ajutați să înțeleagă prin explicații suplimentare. Păstrarea contactului cu limba engleză și în timpul vacanței e un antrenament ideal pentru școală. Clipele petrecute la English Summer School au devenit clipe de poveste…căci de n-ar fi…nu s-ar povesti!

Prof. Roxana Mirela POP, LT nr.1 Suplacu de Barcău

Distribuie informația
Alte știri