Tâlhărie în zona gării din Oradea/ Un bărbat de 28 de ani a fost reținut

Vineri, 10 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, joi, 9 martie a.c., în jurul orei 22.30, în timp ce se afla într-o stație de tramvai de pe strada Piața București din Oradea, ar fi acostat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor și, prin violență, l-ar fi deposedat de un telefon mobil, în valoare de aproximativ 400 de lei și de 300 de lei, cauzând astfel un prejudiciu total estimat la 700 de lei.

Telefonul mobil a fost recuperat de polițiștii orădeni de la cel în cauză.

În cursul acestei zile, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei îl vor fi prezenta pe bărbatul de 28 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei – Poliția Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului de 28 de ani.

Distribuie informația
Alte știri