Tânăr bihorean de 21 de ani, prins drogat la volan, în localitatea Gepiș. A ajuns în arest

politia droguri

La data de 11 mai, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală  Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 21 de ani, din comuna Lăzăreni, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.50, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal 67, în localitatea Gepiș, județul Bihor, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală  Oradea continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri