Tânăr bihorean, drogat şi băut la volan, a provocat un accident în Oradea

La 30 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, un bărbat de 29 de ani, din Suplacu de Barcău, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Renaşterii din municipiul Oradea, într-o curbă uşoară la dreapta, a efectuat o manevră de virare spre dreapta și a lovit poarta de acces a unui imobil şi branşamentul de gaz de lângă imobil.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 29 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, acesta a fost testat preliminar pentru detectarea prezenţei substanţelor psihoactive în organism, rezultatul fiind pozitiv.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvărşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Distribuie informația
Alte știri