Tânăr bihorean, reținut de polițiști, după ce a produs un accident, în timp ce conducea drogat

Foto: ilustrativ

La data de 12 ianuarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 26 de ani, din comuna Tulca, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.27, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri salontani, după ce, în timp ce conducea un autoturism pe strada Batthyány Lajos din municipiul Salonta, la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, nu s-ar fi asigurat din spate, fiind acroșat de un autoturism care se afla în depășirea sa regulamentară.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării preliminare a tânărului de 26 de ani, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Distribuie informația
Alte știri