Tânăr din Kosovo, depistat la muncă ,,la negru” în Bihor

Foto: abcnewsromania.ro

Poliţiştii de imigrări din Bihor, în urma activităţilor întreprinse, au depistat un cetăţean străin care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale, pe raza județului. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 de zile. Față de reprezentantul societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Bihor au efectuat săptămâna trecută un control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat în situații ilegale un cetățean străin, în vârstă de 18 ani din Kosovo.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta deținea permis de ședere în scop de angajare în muncă obținut în baza unui aviz de angajare la o anumită societate de pe teritoriul României însă, a desfășurat activități lucrative la o altă societate care nu a obținut, în prealabil, aviz de angajare pentru străinul în cauză.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării dreptului de ședere și au emis pe numele cetățeanului străinin decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Față de reprezentantul societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu  prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Distribuie informația
Alte știri