Tânăr din Oradea, suspectat de fraude informatice din conturi bancare, ajuns după gratii

Foto: arstechnica.com

Miercuri, 12 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un tânăr de 25 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în cursul lunii ianuarie a.c., prezentându-se drept reprezentant al unei organizații care desfășoară cursuri de recalificare profesională, ar fi determinat-o pe o femeie de 31 de ani, din Oradea, să îi predea diverse copii ale unor acte, cardul de credit precum și codul PIN al acestuia, sub pretextul că documentele solicitate sunt necesare pentru înscrierea la cursurile respective, promițându-i, tototdată, că îi va achita datoriile acumulate prin folosirea respectivului card de credit.

Astfel, la 22 ianuarie a.c., în jurul orei 10.58, acesta ar fi retras 1.200 de lei de pe cardul orădencei.

De asemenea, acesta este bănuit că, la 27 ianuarie a.c., prin intermediul a mai multor mijloace frauduloase, s-ar fi conectat la contul de mobile banking al unei alte orădence de 30 de ani, prin fraudarea sistemului de securitate al băncii și ar fi transferat 5.800 de lei din contul acesteia în contul său.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului l-au reținut pe tânărul de 25 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Joi, 13 februarie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar procurorul s-a adresat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Distribuie informația
Alte știri