Tânără din Oradea, ucisă de iubit, în orășelul irlandez Ratoath din Irlanda

Foto: stirileprotv.ro

Orădeanca Ioana Mihaela Păcală, stabilită în Irlanda, a fost ucisă sâmbătă. Criminalul ar fi iubitul ei, tot din urbea de pe Crișul Repede, cu care aceasta urma să se căsătorească anul viitor.

Foto: facebook

Presa din Irlanda scrie că tânăra ar fi fost strangulată.

Ioana Păcală, în vârstă de 30 de ani, plecase din Oradea în urmă cu 3 ani și se stabilise recent în orășelul irlandez Ratoath, împreună cu logodnicul ei. Ea lucra la o frimă de securitate, în timp ce el se ocupa cu aprovizionarea unui spital. Se pare că, în ultima vreme, cei doi aveau probleme cu banii, iar bărbatul era din ce în ce mai îngrijorat.

Purtătorul de cuvânt al Poliției locale a confirmat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut și urmează să apară în fața judecătorului. O anchetă urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.

Sursa: stirileprotv.ro

Distribuie informația
Alte știri