Târgul de Cariere vine la Oradea cu peste 1.500 de oportunități profesionale

Târgul de Cariere vine la Oradea sâmbătă, 18 martie. Vor fi peste 1.500 de oportunități profesionale, competiții contracronometru, workshopuri și consiliere profesională. Aproximativ 30 de companii și organizații recrutează la Târgul de Cariere Oradea care va avea loc la Lotus Center. Acestea vor organiza mini-interviuri, competiții, workshopuri și seminarii adresate celor interesați de creștere profesională și de noi oportunități de carieră.

Târgul de Cariere va reuni companii care caută colegi în domenii precum inginerie, auto & automotive, servicii, producție, retail, telecomunicații, logistică, industria alimentară, servicii financiare, resurse umane și altele. Sunt căutați atât candidații care au experiență, cât și tinerii care acum vor să facă primii pași în carieră.

„În România, Inteva a deschis două fabrici: la Salonta şi Oradea. Fabrica din Salonta şi-a început activitatea în 2007 şi are peste 700 de angajaţi, iar fabrica din Oradea a început producția în 2015 şi are peste 200 de angajaţi. Inteva produce încuietori auto şi macarale de geam – la Salonta, precum şi parasolare pentru plafoanele maşinilor – la Oradea. Cei mai importanţi clienţi ai Inteva sunt Mercedes, Volkswagen, Peugeot, Citroen şi BMW”, afirmă reprezentanții Inteva Products.
Compania Corporative Consulting caută la târg agenți de turism, directori economici, manageri de producție, ingineri, IT-iști și agenți de vânzări, în timp ce Faist Light Metals angajează specialiști recrutare, consilieri, manageri de proiect, sudori, administratori personal și altele.
Recrutări importante fac și companiile Bosch Rexroth, Celestica, Eberspächer, Inteva Products, Plexus, KFC, Kuka Systems, Adecco, RCS & RDS, Sykes, McDonald’s, Bosch Service Solutions, Cerved Credit Collection Spa, Comau, Conduent, H.Essers, Penny Market, Profi, Valiant TMS”, spun organizatorii.

În plus, în cadrul targului va fi amplasat Standul de Demisii, locul unde candidații vor putea discuta cu recrutorii despre viața lor profesională și vor putea decide dacă jobul lor actual e cel potrivit pentru ei. Participarea la workshopuri e gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrieri se fac online: http://targuldecariere.ro/oradea/seminarii.

Distribuie informația
Alte știri