Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră, eveniment de anvergură organizat în premieră în județul Bihor

Ca activitate în cadrul proiectului ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniță – CAREER” – cod ROHU 331, finanțat prin programul Interreg V-A România-Ungaria,Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor (AJOFM) alături de  Inspectoratul Școlar Județean Bihor (ISJ) organizează „Târgul locurilor de muncă şi deorientare în carieră”, un eveniment de anvergură care se va desfășura în perioada 23-24 octombrie 2019, în Cetatea Oradea.

„Am pornit de la premisa că, pentru a face fața cerințelor de pe piața muncii, toți tinerii au nevoie de orientare în carieră, astfel că evenimentul nostru se adresează, în primul rând, tinerilor, dar și cadrelor didactice, părinților, angajatorilor din județul Bihor, școlilor, universităților și actorilor principali de pe piața muncii. Vrem să-i familiarizăm pe tineri, părinți, profesori și pe toți cei interesați de dezvoltarea carierei profesionale, indiferent că se află la început de carieră profesională sau într-un moment în care doresc o reorientare profesională, cu locurile de muncă și profesiile căutate astăzi pe piața muncii din regiune și să conștientizeze competențele necesare unei meserii. De asemenea, vrem să le prezentăm oferta educațională prin care pot fi obținute aceste competențe și procesul tehnologic în diferite domenii de activitate”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

”Târgul locurilor de muncă și de orientareîn cariră” este o premieră în România, mai ales în ceea ce privește nivelul de organizare și numărul participanților. La târg vor participa peste 80 de expozanți: 50 de companii care, în plus față de locurile de muncă disponibile la momentul organizării evenimentului, își asumă rolul de a prezenta participanților la acest eveniment procedurile de lucru pe care le folosesc, universitățile de pe raza județului Bihor, cel puțin 20 de școli, ce își vor expune oferta educațională, precum și entități publice și cei mai importanți furnizori de formare profesională.

”La târgul nostru vor participa peste 5.400 de elevi, profesori, public interesat, expozanți, astfel încât ne-am pregătit temeinic. Pe durata întregului eveniment, în intervalul orar 8.00-17.00, avem un program bine stabilit,  pentru ca participanții să aibă suficient timp la dispoziție pentru a experimenta tot ceea ce își doresc, iar angajații AJOFM Bihor să-i poată îndruma pe parcursul acestei experiențe. Participanții vor fi preluați de către un consilier din cadrul agenției, încă de la intrare, și vor fi informați cu privire la eveniment. Apoi, vor vizita standurile care îi interesează. O să avem o zonă în care se vor aplica teste de orientare în carieră, pe care le vom interpreta pe loc. De asemenea, din oră în oră, se va ține câte un workshop interactiv, la care ei vor putea participa. La plecare, participanții vor fi rugați să completeze un chestionar simplu și prietenos, care să ne ajute pe noi să îmbunătățim ediția următoare a evenimentului”, a explicat directorul AJOFM Bihor.

Organizatorii vor asigura transportul gratuit pentru elevii și profesorii care îl solicită și le vor oferi pachete cu hrană și apă.

Békési Csaba a mai anunțat că, prin intermediul proiectului, se va mai amenaja o caravană mobilă și va fi achiziționat un cort gonflabil, pentru organizarea unor miniburse de locuri de muncă în județul Bihor, inclusiv în locurile mai izolate, astfel încât orice bihorean să aibă acces la informație și să cunoască ofertele angajatorilor.

 „Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră” este o activitate în cadrul proiectului ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniță – CAREER” – cod ROHU 331, finanțat prin programul Interreg V-A România-Ungaria. Proiectul este implementat de Societatea Caritabilă „Don Orione” din Oradea, în parteneriat cu AJOFM Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés (Ungaria), Oficiul Guvernamental Békés şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor din judeţul Békés.

Distribuie informația
Alte știri