Târgul meșterilor populari îi așteaptă pe orădeni dar și pe turiștii care se află în oraș

Între 22–24 iulie 2022, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” cea de-a XXIX-a ediție a Târgului Meşterilor Populari din România, care va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu (lângă Grădina Zoologică).

Peste 120 de meşteri populari din ţară dar şi din Republica Moldova, Ungaria şi Serbia îşi prezintă creaţiile lucrate cu migală şi talent.

Deși oferta e ridicată, numărul vizitatorilor a fost sensibil mai mic decât la edițiile precedente. Și asta mai ales sâmbătă, 23 iulie. De vină a fost caniculă care a ținut orădenii în case. Cum pentru duminică meteorologii au prognozat o scădere sensibilă a temperaturii e de așteptat ca Parcul Nicolae Bălcescu să fie mult mai animat în această ultima zi a evenimentului.

Târgul Meşterilor Populari include la fel ca în fiecare an şi o serie de spectacole folclorice.

Duminică, 24 iulie 2022, orele: 17.00-19.00

  • Andrada Oros – solist vocal
  • Ansamblul folcloric Codrenii Bihorului din Roșia
  • Maria Alexandra Secan – solist vocal
  • Ansamblul folcloric Doina Șteiului din Ștei
  • Marius Mihuț – solist instrumentist
  • Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca
Distribuie informația
Alte știri