TAROM incepe vanzarea biletelor din Oradea catre Barcelona si Milano. Cat costa un bilet?

Compania Națională TAROM deschide vânzarea biletelor de avion din Oradea către Milano(Bergamo) și Barcelona (El Prat) și retur, începând cu data de 15 decembrie. Operarea curselor va începe din 25 martie 2019, anunta compania aeriana romaneasca, intr-un comunicat de presa.

Compania națională va pune la dispoziție două frecvențe săptămânale pe Milano și Barcelona cu plecare din Oradea. Numărul minim de locuri disponibile/cursă este de 120.

Prețurile pornesc de la 86 EURO dus-întors pe destinația Bergamo și 130EUR dus-întors pentru destinația Barcelona. Tarifele includ: toate taxele, un bagaj de cală (23 kg), meniuri la bord și check in în aeroport. Biletele de avion pot fi achiziționate din orice Agenție TAROM sau orice agenție acreditată IATA. Pentru mai multe detalii contactați Call Center-ul TAROM: +4021 9361.

In acelasi comunicat, Tarom precizeaza ca principalul motiv pentru care operarea efectivă a curselor începe abia din martie anul viitor este procedura de obținere a sloturilor de zbor pe cele două noi rute.

„Contăm pe un factor de încărcare pozitiv pe aceste două noi rute, bazat pe valorificarea traficului intern cât și extern, turistic, dar nu numai. Suntem conștienți de nevoia constantă de a călători rapid și în siguranță, exprimată de bihorenii care au creat veritabile comunități locale în Milano și Barcelona. Deschiderea celor două curse regulate TAROM este un răspuns onest la această nevoie. Transmitem pe această cale mulțumiri Consiliului Județean Bihor pentru sprijin. Apreciem eforturile constante și profesioniste de promovare a Regiunii Bihor și totodată ne exprimăm încrederea într-un proiect de colaborare solid, pe termen lung”, se mai mentioneaza in comunicat.

Distribuie informația
Alte știri