Tarom reia zborurile comerciale către mai multe țări din Europa. Care sunt destinațiile

Potrivit unui anunț al Tarom, va fi reluată operarea comercială, fără restricţii, spre următoarele țări: Austria, Germania și Grecia, urmând ca noi rute să fie introduse săptămânal, în funcție de evoluția pandemiei cu coronavirus și a deciziilor autorităților naționale.

 AUSTRIA – Viena, date de călătorie: 19 IUNIE, 22 IUNIE, 26 IUNIE, 29 IUNIE;- GERMANIA – Frankfurt, date de călătorie: 17 IUNIE, 19 IUNIE, 21 IUNIE, 24 IUNIE, 26 IUNIE, 28 IUNIE;- GERMANIA – Munchen, date de călătorie: 19 IUNIE, 22 IUNIE, 26 IUNIE, 29 IUNIE;- GRECIA – Atena, date de călătorie: 15 IUNIE, 19 IUNIE, 22 IUNIE, 26 IUNIE, 29 IUNIE.

“Pentru întoarcerea în România din aceste țări nu va mai fi necesară izolarea sau carantina. Lista țărilor pentru care se va putea relua operarea comercială va fi actualizată săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică”, mai prezicează operatorul de stat.

Totodată, Tarom a infomat că, în urma extinderii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile israeliene pȃnă în data de 1 iulie, zborurile către și dinspre Tel Aviv raman suspendate.

De asemenea, Tarom mai operează în zilele următoare și o serie de zboruri speciale, de repatriere, la solicitarea pasagerilor.BUCUREȘTI – PARIS – BUCUREȘTI, date de călătorie: 18 IUNIE, 26 IUNIE;BUCUREȘTI – AMSTERDAM – BUCUREȘTI, date de călătorie 19 IUNIE, 21 IUNIE, 27 IUNIE;BUCUREȘTI – BRUXELLES – BUCUREȘTI, date de călătorie: 19 IUNIE, 26 IUNIE;BUCUREȘTI – LONDRA – BUCUREȘTI, date de călătorie: 18 IUNIE, 25 IUNIE;BUCUREȘTI – MADRID – BUCUREȘTI, date de călătorie: 18 IUNIE, 24 IUNIE;BUCUREȘTI – BARCELONA – BUCUREȘTI, date de călătorie: 18 IUNIE, 24 IUNIE.

Aceste zboruri sunt operate în condiții speciale, sub incidența HG 394/18 mai 2020, anexa 3, art. 4. și doar anumie categorii de pasageri pot călători.

“Pasagerii care vor fi acceptați la bordul aeronavelor trebuie să se încadreaze în două categorii. Dinspre Europa spre România vor fi acceptati doar cetățenii români care doresc repatrierea conform art. 4, alin. J. Dinspre România spre Europa sunt necesare următoarele condiții: să fie cetățeni ai țării de destinație, să fie lucrători sezonieri cu contract de muncă conform art. 4, alin. I sau să fie lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuți în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi („green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C (2020 1897/23.03.2020)”, precizează Tarom.

Pentru zborul către Londra, compania reamintește că, începând cu data de 8 iunie, Marea Britanie a introdus carantina obligatorie pentru toți cei care vor intra pe teritoriul acesteia.

Distribuie informația
Alte știri