Teatrul Regina Maria s-a întors din turneu. Succes la FNT și la Craiova. Comunicat

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria s-a întors la Oradea după un turneu de o săptămână în care a reușit să ridice în picioare la aplauze atât publicul bucureștean, cât și pe cel craiovean.

Prima oprire a trupei orădene din cadrul turneului a fost la Festivalul Național de Teatru din București, unde a participat cu două spectacole: „Cafeneaua Pirandello”, care s-a jucat în data de 24 octombrie, la Sala Studio a Teatrului Național „I. L. Caragiale” și „Cabaretul Dada”, care a avut două reprezentații, în 25 și 26 octombrie, la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra.

Ambele spectacole au fost primite cu entuziasm, reacțiile pozitive ale publicului concretizându-se în aplauze, iar ale spectatorilor avizați așternându-se pe hârtie, astfel încât Mihai Brezeanu observă cu mult tact într-un articol apărut pe Liter.Net.ro că spectacolul „Cafeneaua Pirandello” este „o îmbinare inedită de poezie – umor – oniric, privilegiind în egală măsură gestul şi nemişcarea, muzică şi tăcerea, reflectoarele şi întunericul”, iar Dana Mischie spune despre „Cabaretul Dada”, într-un articol apărut pe Adevărul.ro, că „pentru acest spectacol şi Dada ar face o excepţie şi s-ar lăsa definită”.

De la Festivalul Național de Teatru ne-am îndreptat cu mult entuziasm spre Craiova, unde am avut plăcerea de-a a participa cu musicalul „Scripcarul pe acoperiș” la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional „Elena Teodorini”.

Alte știri