Teatrul Szigligeti a inceput repetitiile  la OCCIDENT EXPRESS – Premiera va avea loc in 10 martie

În 10 ianuarie, au început repetițiile pentru următoarea premieră pe scenă mare a Teatrului Szigligeti. Premiera absolută în limba maghiară a operei lui Matei Vișniec „Occident Express”, va avea loc în 10 martie. Spectacolul Trupei Szigligeti va fi regizată de Zalán Zakariás.

„Occident Express” face parte din Trilogia Balcanică a autorului, continuând discursul despre diferențele stridente dintre Orient și Occident. Spectacolul ilustrează figurile tipice din foștile țări sovietice și așa-numitul sentiment de a fi est-european din perspectiva Occidentului bogat. “

Matei Vişniec este un dramaturg și jurnalist româno-francez, autorul a zeci de drame apreciate atât în limba română, cât și în limba maghiară.  A studiat filosofie la Universitatea din București, după care a debutat ca dramaturg în 1977. În următorii 10 ani, a scris 20 de drame, însă cenzura din România le-a interzis pe toate. În 1987, a primit o invitație în Franța. De atunci, publică mai ales în limba franceză, devenind, între timp, cetățean francez.

Distribuie informația
Alte știri