”Telemeaua de Sibiu” devine al şaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

news.ro

”Telemeaua de Sibiu” devine al şaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană, după publicarea deciziei în ”Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Laptele folosit provine de la oile crescute în zona geografică delimitată şi hrănite în principal pe păşune, potrivit news.ro.

Asociaţia producătorilor de ”Telemea de Sibiu”, compusă din zece persoane juridice situate în arealul geografic delimitat, a dorit obţinerea recunoaşterii oficiale europene pentru a-şi proteja reţeta tradiţională moştenită din timpuri străvechi şi a oferi consumatorilor produse naturale şi sănătoase. În iunie 2018, ”Telemeaua de Sibiu” a devenit produs protejat la nivel naţional, putând fi comercializată exclusiv de producătorii şi procesatorii din judeţul Sibiu.

România deţine şapte produse înregistrate pe sisteme de calitate europeană: Magiun de prune Topoloveni – IGP (2011), Salam de Sibiu – IGP (2016), Novac afumat din Ţara Bârsei -IGP (2017), Scrumbie de Dunăre afumată – IGP (2018), Cârnaţi de Pleşcoi (2019) şi Telemea de Ibăneşti Denumire de Origine Protejată (2016), Telemea de Sibiu – Indicaţie Geografică Protejată.

Distribuie informația
Alte știri