“Invitaţie la Vals”, cu tenorul bihorean Ştefan von Korch și Orchestra Teatrului Naţional de Operetă

Pe 13 decembrie, tenorul Ştefan von Korch va susține un concert extraordinar alături de Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, într-o formulă de salon, intitulat “Invitaţie la Vals”, care a reușit deja să umple sala, biletele fiind epuizate.

Acest eveniment promite o experiență muzicală deosebită, punând în valoare farmecul valsurilor celebre semnate de compozitori precum Lehár, Stolz și Kálmán, într-o atmosferă specifică balurilor vieneze.

Spectacolul marchează debutul sezonului de sărbători la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.

Orchestra va interpreta într-un ansamblu esențializat, evocând standardele europene ale muzicii de salon.

Concertul face parte din seria Musical Extravaganza, iar următoarea reprezentație cu tenorul Ștefan von Korch va avea loc pe 13 februarie 2024, în cadrul spectacolului “Operetta Love Story”. Biletele pentru acest eveniment sunt deja disponibile online și la casa de bilete a teatrului.

Cariera impresionantă a tenorului

Ștefan von Korch a avut un an plin de reușite, fiind protagonist în producții prestigioase, precum Carmina Burana la Festivalul Palermo Classica și spectacolele de operetă din România și străinătate.

Este cunoscut pentru versatilitatea și virtuozitatea sa, interpretând roluri complexe în opere precum “Bărbierul din Sevilla,” “Elixirul dragostei,” “Rigoletto” și în lucrări vocal-simfonice majore precum Stabat Mater de Rossini.

A fost singurul solist român într-un turneu amplu în China și a debutat în lucrări de referință, inclusiv în premiera europeană a operei “Traiano in Dacia”.

Aceste realizări subliniază consacrarea sa ca unul dintre cei mai apreciați tenori români pe scena internațională.

Distribuie informația
Alte știri