Tineri din Siria și Irak, depistați la Vama Borș II, ascunşi într-un TIR

Luni, 29 Martie 2021

În data de 27.03.2021, în jurul orei 00.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș  II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, bidoane din material plastic pe ruta  Turcia – Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, zece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri