Tinerii agricultori, ajutați cu câte 50.000 de euro. Cum pot primi banii

Foto: agroinfo.ro

Programul “Instalarea Tânărului Fermier” va demara într-o lună, iar doritorii au început deja să își scrie proiectele.

Ministerul Agriculturii pune în acest an la bătaie 42 de milioane de euro pentru programul “Instalarea Tânărului Fermier”. Solicitanții primesc, deocamdată, 50.000 de euro daca au până în 40 de ani și experiențe în agricultură. Față de anii trecuți, noutatea este că jumătate din sumă va fi alocată celor care provin din diaspora.

Cei care au obținut până acum fonduri europene prin acest program spun că au avut numai de câștigat. Mai mult, pentru anul anul viitor, ajutorul ar putea să ajungă de la 50.000 de euro la 100.000 de euro.

Potrivit Ministerului Agriculturii, de anul viitor tinerii ar putea primi și teren de la Agenția Domeniilor Statului, acolo unde sunt parcele disponibile.

Alte știri