Reunit la Strasbourg în data de 5 Octombrie, plenul forului legislativ european a dezbătut și a adoptat o propunere către Comisia Europeană care îi va bucura cu siguranță pe cei mai tineri.
Astfel, conform măsurii promovate de grupul social democraților europeni, toți tinerii care împlinesc 18 ani vor avea posibilitatea, cu acea ocazie, de a călători gratuit prin Uniunea Europeană.
Concret, aceștia vor putea utiliza rețeaua Interrail și să călătorească timp de trei săptămâni, cumulat, într-o perioadă de maxim doi ani de la împlinirea vârstei respective.
„În opinia mea, asociată și cu succesul programului Erasmus+, această măsură ne va da un ajutor în plus pentru a lupta împotriva euroscepticismului și a populismului bazate pe frică și necunoaștere. Cred că generația mea și mai ales generațiile și mai tinere vor avea șansa de a vedea acest continent mai bine integrat și mai unit. Prin propunerea adoptată azi am mai făcut un mic pas înainte pe acel drum”, susține europarlamentarul PSD, bihoreanul Emilian Pavel.