Tinerii din Bihor, invitați să aleagă cariera de pompier/ Au început înscrierile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

În perioada 25 octombrie – 04 noiembrie 2022, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare, se pot înscrie pentru participarea la concursul de admitere organizat la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești. Cererile de înscriere se depun on-line, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “CRIŞANA” al judeţului Bihor (ISU Bihor) recrutează candidaţi pentru concursul de admitere – sesiunea octombrie-decembrie 2022, la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești, instituţia de învăţământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, destinată formării iniţiale a subofiţerilor de pompieri și protecție civilă și a subofițerilor administrativi.

La Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, sunt scoase la concurs 300 de locuri (atât pentru bărbați cât și pentru femei) de subofiţer de pompieri şi protecţie civilă și subofițer administrativ pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate.

Cererea-tip de înscriere, se descarcă de pe site-ul oficial al MAI (https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/03/Model-cerere-inscriere-scoli-postliceale-2.pdf) sau de pe site-ul ISU Bihor (https://www.isubh.ro/admitere/), se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail recrutareboldesti@isubh.ro, în perioada 25 octombrie – 04 noiembrie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

CALENDARUL ADMITERII:

❗ 25 octombrie – 04 noiembrie – depunere cereri înscriere (online);

❗ 11 noiembrie – data până la care va avea loc evaluarea psihologică;

❗ 17 noiembrie – termen depunere documente în vederea constituirii dosarului de recrutare;

❗ 23 noiembrie – 29 noiembrie – evaluarea performanțelor fizice;

❗ 10 decembrie – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;

❗ 15 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023 – examinare medicală (doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale).

Detalii despre procedura de admitere, formularele și documentele necesare completării dosarului de recrutare și alte date de interes sunt postate pe site-urile Şcolii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești (www.scoaladepompieri.ro) și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (www.isubh.ro – Secțiunea Cariera) sau pot fi obținute la sediul inspectoratului, de la personalul desemnat al Serviciului Resurse Umane, telefon 0259/411.212, 0259/411.213, interior 27107 și 27136.

Distribuie informația
Alte știri