Titluri de stat CENTENAR, lansare pe 26 noiembrie

Ministerul Finanţelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur-ediţia CENTENAR, iar acestea vor putea fi cumpărate în perioada 26 noiembrie-14 decembrie, conform unui comunicat al MFP prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei.

După încheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombola pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur – ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor.

Alte știri