Românii pot investi în titlurile Tezaur, din prima zi a lunii martie

foto: digi24.ro

Românii pot investi, de la 1 martie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%, a anunţat marţi Ministerul Finanţelor. Au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 1 – 28 martie 2023 online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

În perioada 1 – 29 martie 2023 titlurile pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 1 – 28 martie 2023 în mediul urban şi 1 – 27 martie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companie Naţionale Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri, precizează MF.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Distribuie informația
Alte știri