Titularizare 2021. A fost publicată lista posturilor scoase la concurs

Foto: © Kantver – Dreamstime.com

Ministerul Educației a publicat marți lista posturilor scoase la concurs pentru titularizarea profesorilor în anul școlar 2021-2022. Examenul de titularizare va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile au început pe 10 mai și se încheie pe 17 mai. Pe 3 august se publică rezultatele finale.

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Sunt aproape 4.700 de locuri pe perioadă nedeterminată în învățământ. Pe județe, situația posturilor pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs, arată că în Gorj sunt cele mai puține, doar 15, apoi în Olt 24 și în Mehedinți 26. Cele mai multe sunt în București – 574, urmat de Ilfov cu 286 și Prahova cu 194. In Bihor sunt 45.


Distribuie informația
Alte știri