Toate liniile de cale ferată afectate de vremea nefavorabilă au fost deschise circulației

Compania Națională de Căi Ferate (CFR) informează joi că începând cu ora 16:00 toate liniile de cale ferată afectate de vremea nefavorabilă sunt operaționale, iar circulația trenurilor a revenit la normal.

„Echipele de intervenție din cadrul Regionalei CF Timișoara, Iași și Brașov au finalizat toate operațiunile desfășurate pe distanțele Topolovăț – Recaș, Nădejdea – Lunca de Mijloc – Livezi Ciuc și Silhoasa – Larion – Grădinița – Coșna, unde au acționat permanent încă din cursul nopții pentru eliberarea liniilor de cale ferată de arborii prăbușiți de pe versanți, remedierea deranjamentelor la linia de contact și înlocuirea elementelor avariate”, potrivit unui comunicat.

Toate magistralele feroviare sunt operaționale, nu există trenuri blocate, iar trenurile circulă în condiții normale de trafic.

Distribuie informația
Alte știri