Toate vouchere sociale au fost alimentate cu a doua tranșă de bani. Vezi cine nu beneficiază de cei 250 de lei

Foto: radioinfinit.ro

Marius Budăi a dat asigurări, miercuri seară, că toţi cei care au avut dreptul să primească cea de-a doua tranșă de 250 lei a voucherelor sociale au primit-o deja.

„Toţi cei care au avut dreptul să primească tranşa a doua au primit-o exact în termenul pe care l-am comunicat. Mai sunt anumite cazuri care au realizat venituri în această perioadă şi care nu primesc această a doua transă.

Mai exact, în luna precedenta acordarii acestui drept se face o verificare cu bazele de date ale ANAF, acolo unde se declară veniturile impozabile, pentru că acest sprijin este pentru cei care au venituri sub 1500 de lei, cu precizarea că indemnizatia pentru persoanele cu dizabilitati nu intra in calcul.

„Există posibilitatea ca cineva să fi vândut un teren sau sa fi lucrat in luna precedentă şi să fi realizat venituri şi atunci nu se încadreaza dacă a depăsit pragul de 1500 de lei. Din două în două luni se fac aceste verificări. Dacă a fost un venit ocazional, persoana respectivă primeşte din nou suplimentul”, a explicat ministrul la un post tv.

În urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, noua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613. Noii beneficiari ar fi trebuit își primească cardurile până pe 3 septembrie.

Toate cardurile valide au fost alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde pe 8 septembrie.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri