Trafic restricţionat în Ungaria pentru autovehicule de peste 7,5 tone, în perioada 7 – 10 aprilie, de Paştele catolic

Traficul autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionat pe teritoriul Ungariei de vineri până luni, în intervalul 7 – 10 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale la catolici, a anunţat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că traficul acestui tip de vehicule este restricţionat, după un anumit program. Astfel vineri, 7 aprilie, între orele 7,00 şi 23,00, traficul este restricţionat. Se circulă însă din noaptea de vineri, de la ora 23,00, până duminică dimineaţa la ora 7,00. În timpul acestei zile se interzice traficul, dar se dă drumul în cursul nopţii, de la ora 23,00 până luni dimineaţă la ora 7,00. Luni, pe zi, iarăşi se închide traficul, pentru a se redeschide la ora 23,00.

În intervalele vizate de restricţii, şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulaţiei pe drumurile publice din ţara vecină.

În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Conducerea ITPF Oradea recomandă cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera naţională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.

Se reaminteşte că la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere în regim internaţional după cum urmează:
– în judeţul Arad: Nădlac, Nădlac II, Turnu şi Vărşand;
– în Bihor: Salonta, Borş, Borş II, Valea lui Mihai şi Săcuieni;
– în Satu Mare: Petea şi Urziceni,
– în Timiş: Cenad.

De asemenea, la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 9,00 – 17,00 (ora României), mai sunt operaţionale 10 puncte de trecere ocazionale, în judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad. Aceste puncte trecere ocazioanală a frontierei sunt destinate traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone şi sunt utilizate preponderent de către cetăţenii români şi maghiari din localităţile de frontieră.

Distribuie informația
Alte știri