Trafic restricționat și străzi închise în Oradea, în perioada 23 august – 1 septembrie

Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea a avizat instituirea mai multor restricții de circulație, pentru perioada 23 august – 1 septembrie. Astfel, traficul va fi restricționat și mai multe străzi vor fi închise ca urmare a ultimelor lucrări de modernizare a carosabilului pe B-dul Nufărul – Cantemir.

Potrivit constructorului, lucrările se vor executa alternativ pe o parte și ulterior pe cealaltă a drumului și nu vor depăși mai mult de ½ din drum.

Pentru executarea lucrărilor va fi necesară închiderea totală a circulației pe cele 2 benzi după cum urmează:

În etapa 1 se vor închide cele două benzi de circulație pe sensul de ieșire din Oradea, pe direcția B-dul Cantemir spre str. Nufărul, traficul rutier urmând să se desfășoare pe cele două benzi pe sensul de intrare în Oradea, pe direcția str. Nufărul spre B-dul Cantemir, pe câte o bandă de circulație.

În etapa a- 2- a, se vor închide cele două benzi de circulație pe sensul de intrare în Oradea, pe direcția str. Nufărul spre B-dul Cantemir, iar traficul se va desfășura pe cele două benzi de ciruclație pe sensul de ieșire din Oradea, pe direcția B-dul Cantemir spre str. Nufărul, pe câte o bandă de circulație pe sens.

În perioada menționată se vor executa următoarele lucrări: ridicare a capacelor la cotă, așternere geocompozit, așternere mixtură asfaltică – strat BAD22.4 și așternere mixtură asfaltică – strat MAS16m.

23 august –  închidere Tronson 1 – închidere totală a circulației rutiere pe str. Grigore Moisil;

24 august – închidere Tronson 2 – circulația va fi închisă pe str. Morii;

25 august – închidere Tronson 3 – circulația va fi închisă pe str. Ciheiului (partea dreaptă proiect);

26 august  – închidere Tronson 4 – circulația va fi închisă pe str. Ciheiului (partea strângă proiect);

29 august – închidere totală a circulației pe str. Ciheiului – Bdul Nufărul;

30 august – închidere totală a circulației pe str. Constantin Noica – Bd-ul Nufărul;

31 august – închidere totală a circulației pe str. Grigore Moisil – B-dul Nufărul;

1 septembrie – închidere totală a circulației pe str. Morii – Bdul Nufărul.

Distribuie informația
Alte știri