Traficul feroviar internațional este aproape total blocat în Europa

Din cauza pericolului infectării cu coronavirus aproape toate trenurile internaționale de lung parcurs de pe continent au fost anulate, mai ales în Europa centrală unde câteva țări au închis complet granițele pentru cetățenii străini. La început de martie au început să fie suspendate trenurile internaționale ce ajungeau în Italia, au urmat apoi cele din țări precum Cehia și Ungaria, dar și trenurile de lungă distanță ce pornesc din Rusia. Recent, Ucraina a suspendat nu doar trenurile internaționale, ci și tot traficul intern de pasageri.

Câteva trenuri anulate
Hamburg – Copenhaga
Hamburg – Berlin – Dresda – Praga – Budapesta
Munchen – Innsbruck – Verona
Berlin – Varșovia
Munchen – Zürich
Frankfurt – Basel – Milano
Stuttgart – Zürich
București – Viena
Brașov – Budapesta
București – Chișinău
Satu Mare – Viena
Cluj – Viena

Multe țări care au impus măsuri drastice de deplasare reduc gradual ponderea trenurilor care circulă. Spre exemplu, în Franța marți au circulat cam jumătate dintre trenuri, se va ajunge la 30% spre final de săptămână și scăderea va continua pe viitor.

Spania, Germania, Olanda, Danemarca și Belgia se numără printre țările unde traficul intern a fost redus. Ungaria și Slovacia au închis granițele pentru cetățenii străini. Date fiind restricțiile dure din Ungaria au fost anulate toate trenurile dintre România și țara vecină. În prezent puținele trenuri internaționale care mergeau de la noi către țările vecine nu circulă.

Sursa: hotnews.ro


Distribuie informația și pentru prietenii tăi:

COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu

Alte știri