Tragedie în Bihor! O femeie a ars de vie, după ce casa i-a luat foc de la jarul căzut din sobă

În seara zilei de miercuri, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 19.35, un localnic din Sălard sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o casă învecinată, semnalând totodată posibilitatea ca proprietara, o persoană vârstnică, să fi fost surprinsă de flăcări în interior.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, din care două de stingere și unul paramedici, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța de tip B2 a subunității. Ajunși în aproximativ trei minute la locul intervenției, pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, care se manifesta violent în două din cele trei încăperi ale casei, pentru căutarea victimei și evacuarea a două butelii de gaz din camerele cuprinse de flăcări. Din nefericire, echipajele de pompieri au găsit în dormitorul casei, corpul carbonizat al proprietarei.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că nefericitul eveniment, soldat cu decesul femeii, în vârstă de 66 de ani, și cu distrugerea bunurilor din cele două încăperi mistuite de flăcări, a fost, cel mai probabil, generat de jarul căzut din sobă.

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri