Tragedie în prima zi din Săptămâna Luminată ! Un copil de 5 ani a murit după ce a fost împușcat la picnic de fratele său

Foto: arhiva

Un copil de 5 ani a murit după ce a fost împușcat accidental în zona pieptului de fratele său, în vârstă de 8 ani, cu o armă cu aer comprimat.

Incidentul s-a petrecut în timp ce erau la picnic împreună cu familia, într-o pădure din comuna Mădăraș din județul Mureș. Arma a fost lăsată nesupravegheată de un pădurar care participa la picnic, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Mureș. Alicele l-au lovit pe copil în piept, iar acesta a căzut la pământ.

Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil, rănile suferite la nivelul toracelui fiind foarte grave.

Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului copilului.

Distribuie informația
Alte știri