Tragedie pentru o familie din Bihor! Un tânăr IT-ist, găsit fără suflare într-o pădure aproape de Cluj-Napoca

Captura: stirileprotv.ro

Un tânăr din Bihor a fost găsit mort într-o pădure din apropiere de Cluj-Napoca. Fusese dat dispărut de două zile. Avea 27 de ani si era de profesie IT-ist. Tânărul locuia singur în apropiere de Cluj-Napoca. După ce familia sa nu a mai reușit să dea de el, a anunțat poliția.

În căutarea lui au pornit mai multe echipaje de jandarmi, polițiști, dar și localnici și voluntari de la o asociație, însoțiți de câini de căutare.

Tânărul a fost găsit fără suflare lângă localitatea Casele Micești, la aproximativ 700 de metri depărtare de casa lui.

Trupul a fost dus la Institutul de Medicină Legală, unde i se va face necropsia. Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă și încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Distribuie informația
Alte știri