Traian Bodea a fost exclus din ALDE

La propunerea filialei județene ALDE Bihor, în data de 11 martie a.c., Biroul Politic Executiv Național al Alianței Liberalilor și Democraților – ALDE – a luat act de pierderea calității de membru ALDE, prin radierea din baza de date, a domnului Bodea Traian. Precizăm că această decizie a fost luată ca urmare a modului în care domnul Bodea Traian s-a plasat în afara partidului, prin decizia sa exclusivă, asumată public.

Sunt de notorietate activitățile politice derulate de acesta în ultima perioadă, în numele altui partid politic. Inclusiv intenția domnului Bodea de a candida în cadrul următoarelor alegeri locale din partea unui partid politic – altul decât ALDE – partidul pe lista căruia a candidat în alegerile locale din 2016, obţinând funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.


În acest context, ridică semne de întrebare gestul domnului Traian Bodea de a contesta decizia Biroului Politic Executiv Național la comisia de arbitraj din cadrul partidului.


Considerăm că ar fi fost mult mai corect și moral din partea dumnealui să își asume schimbarea opţiunii politice, prin depunerea demisiei din ALDE și, implicit, renunțarea la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, obținută prin apartenența sa la ALDE.

Precizăm că ALDE a solicitat deja instituțiilor abilitate constatarea pierderii calității de membru ALDE de către domnul Traian Bodea și vacantarea mandatului de consilier județean.

Biroul Politic Teritorial ALDE Bihor

Distribuie informația
Alte știri