Transalpina blocată de aluviuni şi stânci în mai multe locuri

Pompierii din Alba şi lucrători ai Serviciului Voluntar de Urgenţă au intervenit, luni după-amiază, pentru deblocarea DN 67 C – Transalpina unde, în cinci zone, s-au semnalat scurgeri de aluviuni de pe versanţi şi căderi de stânci, în urma ploilor căzute în ultimele zile, potrivit mediafax.ro.

Transalpina este cea mai înaltă şosea din România şi face legătura între oraşele Sebeş din judeţul Alba şi Novaci din judeţul Gorj. Drumul străbate patru judeţe: Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj, traversând Munţii Parâng, altitudinea cea mai mare având-o pe o porţiune de aproximativ 20 de km, în judeţul Vâlcea.

Fiind un drum montan, este închis în perioada iernii.